Ce este Postul de Sănătate?

Mâncăm ca să trăim, sau trăim ca să mâncăm?

Suntem bombardați zilnic cu mâncare. Vizual și, mai ales, olfactiv. Nu există stradă fără un magazin alimentar, sau fără o farmacie.


Alimentele cu care ne hrănim fac parte dintr-un lanț vicios dezvoltat o dată cu creșterea populației. Dacă în antichitate oamenii se hrăneau cu ce le oferea natura, acum, combustibilul nostru este ceea ce se numește Dieta Standardizată, care a apărut nu ca să omoare oameni, deși, involuntar, o face, ci ca să îndeplinească principalele elemente pentru optimizarea consumului.

Adică produsele să fie ieftine, să fie gustoase, să poată fi fabricate în număr mare și transportate ușor, să fie ușor de preparat și mâncat. Așa a apărut producția în masă a alimentelor și așa am început să mâncăm ieftin și prost. Iar de la alimentația nesănătoasă și până la boală, a fost doar un pas.

Principalele cauze de deces în România sunt afecțiunile cardiovasculare, urmate de tumori și cancer. Nici măcar accidentele de circulație nu ne omoară atât cât ne omoară bolile. Cum am ajuns să fim atât de bolnavi? Am mâncat în neștire. Prost și mult. N-am făcut mișcare, n-am avut grijă de noi. Am trăit ca să mâncăm. Și am făcut diabet, hipertensiune, obezitate, cancer. Practic, ne-am autosabotat organismul.

Corpul nostru, oricât ar fi de inteligent, e limitat. Dacă îi dăm prea mult de lucru, nu va avea timp să își vadă de ale lui. Cu cât e mai bombardat de mâncare, cu atât va obosi mai repede și va claca. E un fel de burnout al organismului. Exact ca atunci când treci printr-o perioadă stresantă și simți că o iei razna, exact prin asta trece și corpul nostru zilnic, bombardat de poluare, sedentarism și alimente proaste.


Bolile secolului XXI stau la pândă, nu așteaptă după panacee

Între timp, ne deplasăm prin viață cu o viteză amețitoare. Să ținem pasul cu noile tehnologii, inovații, stiluri de a trăi. Punem tot mai mult accent pe sănătate și, tocmai de aceea, suntem bombardați zilnic de panacee care să ne dea un boost de energie și vitalitate. Înghițim cu forța diete și pastile care ne promit longevitate și, la final de zi, suntem în continuare bolnavi. Nu mai avem timp de pierdut pe prostii. Boala nu stă după noi până să ne gândim că poate ar fi mai bine să avem grijă de noi. Din fericire, soluția vine din interior și ne-o oferă chiar corpul pe care în ultimele decenii l-am sabotat.

Organismul uman e mai inteligent decât ne-am fi putut imagina vreodată. Fiecare simptom al unei boli nu e doar un semnal de alarmă că ceva nu funcționează bine, ci el însuși e declanșatorul procesului de autovindecare. Iar în majoritatea cazurilor, cu mici excepții, lipsa poftei de mâncare e unul din acele simptome. Atunci când suferi de depresie, atunci când nu poți respira din cauza alergiilor, atunci când ai probleme cu stomacul, când ficatul ți-a luat-o razna, când tensiunea îți e în plop, numai de mâncare nu ai chef. Nici tu și, mai ales, nici corpul tău nu are chef de mâncare. Asta pentru că nu vrea să piardă timp prețios pe procese de digestie, când ar putea bine-mersi să se concentreze pe problema pe care o are.


Ecuația e simplă. Mâncatul consumă energie. Din momentul în care alimentele intră în organism și până când sunt eliminate, corpul lucrează constant. Să digere, să proceseze, să aleagă ce e bun, să arunce ce e rău, să ducă ce e bun acolo unde trebuie, să elimine ce e rău. În același timp, organismul uman e atât de inteligent încât în timp ce face asta, tot ce e bun și în plus e depozitat, așa încât să nu se piardă nimic. E un sistem perfect, pregătit oricând să facă față oricărei provocări. Provocarea e boala. Care atunci când apare, nimicește tot în cale. O putem vindeca, de cele mai multe ori, cu pastile. Sau, putem lăsa organismul să își facă treaba. Să se vindece. Cum? Prin post. Prin „înfometare” controlată. Înfometare e mult spus. În fapt, organismul își ia ce îi trebuie, nu mai pierde vremea pe procesat mâncarea și își vede de ale lui.

Deși pare greu de crezut, lipsa poftei de mâncare este reacția normală a unui organism aflat în convalescență.
Iar ideea de post pentru sănătate a apărut încă din antichitate, cu mult înaintea postului religios.

Ține Postul de Sănătate
și oferă-i organismului tău un binemeritat boost odihnitor